În anul 1983, scriitorul și teoreticianul literar timișorean Lucian Ionică a lansat, printr-un eseu premiat la ROMCON 1986 Iași, poate cea mai pertinentă definiție a domeniului SF formulată la noi, introducînd în dezbaterile de gen noțiunea de "idee SF". Eseul formula atunci și cîteva previziuni, din care cităm:
"Temele nu sînt insensibile la trecerea timpului, unele dintre ele se perimează ajungînd în raftul curiozităților sau în viața de toate zilele, altele, dimpotrivă, se dezvoltă prin crearea unor noi motive și subteme. Probabil că boom-ul actual nu va ține mult. Sînt voci care susțin că el a și trecut. În realitate, în ciuda unei aparente multiplicități inepuizabile, ideile, temele și punctele de vedere sînt în număr relativ limitat, astfel rezuma Jacques Marx părerea lui Stanislaw Lem. Cîți scriitori se pot lăuda cu lansarea nu a unei subteme, dar măcar a unui motiv SF? Se pare că e din ce în ce mai greu să inventezi, ce era de spus s-a spus, iar noi am venit prea tîrziu (au constatat-o și alții, în alte domenii artistice sau filozofice). Oare chiar așa să fie? Pînă la un punct s-ar părea că da. Să luăm o problemă care a preocupat oamenii din totdeauna: transmiterea informațiilor. Din antichitate, soluțiile propuse s-au ameliorat mereu și azi, dacă lucrurile nu sînt mulțumitoare, sînt cel puțin acceptabile. Dar ce ne oferă pentru viitor banca de inventivitate a literaturii SF? Ei bine, găsim aici rezolvările definitive, perfecte, adică, ne dăm seama imediat, destul de puțin: televideofonul (eventual cu imagine tridimensională) avînd legături în orice punct al galaxiei și comunicarea instantanee, deplină, pe cale telepatică (între oameni, între oameni și calculatoare, între oameni și ființe extraterestre). Se poate dori ceva mai mult, se poate trece dincolo de asemenea performanțe? Imaginația întîlnește un obstacol terifiant, propria sa limită. Lucrurile se repetă și în cazul altor subteme. Ce se va întîmpla cu literatura SF, va fi ea condamnată la manierismul de care vorbește Voicu Bugariu? Va intra SF-ul în declin o dată cu presupusa secare a izvorului de motive SF?”
O analiză a modului în care eseul lui Lucian Ionică s-a validat în timp, dar și a provocărilor negîndite atunci, însă cunoscute astăzi de SF-ul românesc (și nu numai), a constituit substanța dezbaterii pe care clubul timișorean H.G. Wells a organizat-o sîmbătă, în cadrul săptămînalei ședințe de cenaclu, la Art Club Iulia. Firește, în prezența autorului, care și-a susținut cu argumente ce vor constitui punctul de plecare într-o nouă investigație de sociologia culturii SF, ambele puncte de vedere: cel de atunci și cel de astăzi.
