Una dintre exprimările pe care le-am auzit în ultimii ani a fost că "nu ne-am născut la momentul potrivit". În funcție de moment și de persoană, el era o manifestare de a dorinței de a trăi în alte vremuri, aparent mult mai interesante decît cele de azi, sau o căutare de evadare din mijlocul suferințelor și problemelor cotidiene. Ei bine, nu sînt de acord cu o asemenea formulare. Nu o împărtășesc, ba chiar spun că ne-am născut tocmai la locul și momentul potrivit, toți și fiecare dintre noi, și am mai multe motive pentru care susțin așa ceva:
- întotdeauna va apare altcineva în locul nostru dacă noi am dispărea, indiferent dacă este vorba de o persoană, un grup-popor sau specie. Dacă noi n-am mai trăi ar trăi altcineva în locul nostru, cu toate bucuriile și problemele vieții așa cum le cunoaștem, sau poate altele noi. Așa că mai bine să trăim noi decît altcineva... viața este mult prea frumoasă pentru a nu ne bucura de ea. Nu vă mai transferați problemele la alții că aceia au deja prea multe probleme chiar și fără ale voastre.
- am citit mai demult despre un blestem chinezesc foarte potrivit pentru a fi amintit în acest articol. El sună cam așa, dacă îl mai țin bine minte: "fie să trăiești vremuri interesante". Viața implică riscuri în fiecare moment al ei și poți să o pierzi oricînd, din motive stupide uneori, dar atîta vreme cît dai un scop anume vieții și acțiunilor tale este irelevant momentul în care ea se termină. Este mult mai important ce lași în urma ta. Fiecare epocă, fiecare generație are vremurile ei interesante, în timpul cărora fiecare om poate avea, într-o măsură mai mare sau mai mică, o influență asupra vieților celorlalți. Cu alte cuvinte, cel mai bun refugiu este propria viață. Prin intermediul ei fiecare poate trăi ceva extraordinar. Nu vă mai transferați dorințele și visele la alții că sînt deja prea multe grămezi chiar și fără ale voastre, trăiți-le.
Pe de altă parte, revenind la imaginea mea asupra vieții, oamenii sînt animale sociale și viețile noastre sînt interconectate cu între ele și conectate cu toate celelalte creaturi vii de pe planetă. Fie că vrem sau nu, fiecare ne aducem contribuția la viețile altora din jurul nostru, direct sau indirect. Din punctul meu de vedere calitatea vieții fiecăruia se măsoară în contribuția (negativă sau pozitivă) pe care o aduce în lumea din jurul lui. Chiar și prin moarte aducem o contribuție în lumea din jur, pe măsură ce corpurile noastre se estompează în mediul natural devenind hrană pentru viețuitoare (animale de pradă sau bacterii și viruși). Nu vă mai fie greață, că-i doar un mecanism în întregime natural și își va continua procesul indiferent dacă vă place sau nu.
Din punctul de vedere al naturii moartea nu este decît o transformare: un corp trece dintr-o stare în alta. Elementele sale componente vor continua să existe, așa cum există de cînd s-au format în mijlocul stelelor, acum miliarde de ani, doar că vor face parte din alte combinații chimice și vor fi dispersate într-o mulțime de alte ființe. Așa cum noi sîntem compuși din ființele care au trăit înaintea noastră în ultimele milioane și miliarde de ani. Modelul chimic și fizic pe care îl formează o persoană în timpul vieții este aparent pierdut prin moarte, pe măsură ce atomii și energia sa se dispersează în mediul înconjurător.
Prin definiție, sufletul este o formă de energie. Unii îi atribuie o oarecare inteligență, dar pentru ideea pe care vreau să o ilustrez este irelevant cîtă inteligență are un suflet. Ceea ce vreau să subliniez este că nu există nici un motiv pentru care acest suflet nu s-ar dispersa, într-o formă sau alta, pe urmele corpului care l-a găzduit. Se poate pierde printre celelalte tipare energetice sau poate să se încadreze în poveștile religioase ale umanității: unii susțin că sufletul își găsește altă gazdă (presupunînd că nu a găsit deja alta încă înainte de moarte), alții susțin că trece la alte nivele energetice (și le-au dat o mulțime de denumiri precum nirvana, iad, rai, etc).
Fiecare dintre noi își trăiește viața așa cum crede el de cuviință și conform regulilor societății din jurul lu, se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică și are succes în funcție de calitățile sale și ca măsură a gradului său de integrare în societate. Una dintre cele mai vechi reacții pe care le-au stîrnit acțiunile unei persoane este respectul (mai sînt și altele, unele chiar opuse, dar pentru moment nu mă interesează). În momentul în care respecți gîndurile, acțiunile și rezultatele unei persoane îi respecți modul în care își trăiește viața, iar în acest caz devii într-un fel obligat să îi respecți și dorințele în ce privește modul în care dorește să și-o încheie. De cele mai multe ori modul în care (alegi să) mori este doar un rezultat în care ți-ai trăit viața, indiferent dacă moartea a fost o decizie conștientă, concluzia finală a proceselor biologice sau a existat un ajutor extern (de orice fel).
Pînă la urmă cea mai mare victorie asupra morții nu se măsoară în lungimea vieții ci în modul în care privești viața și moartea (adică cu seninătate) și în modul în care alegi să trăiești.
