Întuneric. Frig. Mâncare – o singura data pe zi, niste bucati de pâine într-o zeama rece. Apa - deloc. Doar cea din supa. Frig. Foarte frig. Peretii sunt reci si vâscosi la atingere. Încerc sa explorez încaperea, în bezna, cu ochii inchisi. Asa macar ma iluzionez ca eu creez întunericul. Daca îi deschid, înnebunesc. Mai bine îi las inchisi. Poate mâine … Sau azi?

Nici nu stiu câte zile au trecut de când sunt aici. Sau saptamâni? Numar în gând clipele si le împart in minute, si minutele în ore si orele în zile dar le-am pierdut sirul. Nu mai stiu …. Usa se deschide brusc. Stiam ca e acolo, am simtit-o când pipaiam peretii. E rece si ea ca si restul. Metal înghetat. Când am atins-o prima data, m-am zgâriat în ceva si am simtit cum sângele îsi da drumul. Oricum, nu mai conteaza. Lumina de afara imi zgârie retina si ma face sa clipesc des. Îmi acopar ochii. Nu mai suport lumina. Oare chiar asa de mult timp a trecut? Simt cum sunt prins si târât de brate pe un coridor lung si pe niste scari interminabile. Picioarele mi se lovesc de scari. Ma dor. Dar prefer durerea întunericului. Gardienii m-au lasat jos. Sunt într-o camera larga, cu lumina puternica. Alba. Încerc sa deschid ochii. Îmi lacrimeaza puternic. Reusesc sa-i tin deschisi câteva secunde. Nu vad decât alb. Peste tot. Aud usa trântindu-se. Ramân intins pe jos. Linistea ma distruge. Nu aud nimic si în creier simt cum ma apasa linistea. Încerc sa cânt. Orice imi aduc aminte. Cânt tare, strig. Poate ma aud. Ei, si ce? Nu ma intereseaza. Acum pot tine ochii deschisi. Sunt fericit. Ma uit prin încapere. Goala. Doar într-un loc, pe un perete, o pata neagra. Ma apropii. Pipai peretele. Este o gaura in perete. Nu! Nu mai vreau sa îmi amintesc de negru, de întuneric si de frigul de acolo. Ma asez jos, cu spatele lipit de perete. E cald si bine aici. Sunt chiar recunoscator gardienilor mei. Am scapat de frig. Si e lumina. Dar e atat de alb…. Închid ochii si încerc sa adorm. Prin ochiul negru de lânga mine simt o adiere. Rece. Ma mut de acolo, în cealalta parte a încaperii. Lânga usa. Sa fiu pregatit. Usa se deschide brusc. Stiam ca e acolo. O vedeam. Un gardian intra si îmi lasa aceeasi farfurie cu supa. Manânc repede si apoi las farfuria lânga usa. Ma gândesc. Numar din nou. Dar de fapt, merita? Oricum, nu conteaza. Rana de la mâna s-a vindecat, aproape. O coaja subtire a acoperit zgârietura. Sunt bucuros acum. Încep din nou sa cânt. Si sa strig. Si sa urlu. Am obosit. Ma trântesc pe jos si plâng. Mult. Nu mai stiu de ce. Dar stiu ca nu pot altfel. Dupa un timp, ma linistesc. Adorm. Azi incep sa explorez peretii. Încet, fara graba. Pipai cu degetele. Peretii sunt calzi si luciosi. As vrea sa pot scrie. Nu am cu ce. O sa le cer gardienilor. Le-am cerut. Nu mi-au dat nimic. Drept pedeapsa, m-au taiat de la portie in acea zi. Nu o sa le mai cer de acum nimic. Mi-e foame. Mi-e sete. Mi-e cald. Adorm, gândindu-ma la întunericul de dincolo. Era racoare acolo… Azi ma apropii din nou de ochiul negru. Este singurul lucru interesant din încapere. Încerc sa privesc prin el. E negru, mai negru ca noaptea. Daca nu as fi simtit curentul de aer, as fi crezut ca este doar o pata neagra. Nu este. Este o gaura în perete. Stiu, am verificat. Cu degetele. Marginile sunt perfect lucioase. Îmi strecor mâna înauntru. La fel. Lucios. Putin mai rece ca peretii albi. Racoarea se simte. Stau lânga gaura neagra si respir aerul racoros. E din ce in ce mai cald. Oare de ce m-au mutat aici? Usa se deschide brusc. Primesc farfuria. O iau si o golesc imediat. Îi iubesc pe gardienii mei. Sunt fericit când imi aduc farfuria. Acum stiu. O zi este intervalul dintre farfurii. E bine. Dar e foarte cald. Oare de ce? Ochiul cel negru ma atrage. Ma apropii din nou. Cu grija, îmi bag mâna înauntru. Deocamdata, doar palma. E bine. Nu se întâmpla nimic. Mâine o sa continui. Azi am incercat sa ajung la capatul gaurii. Nu am ajuns. Mi-am bagat toata mâna. Degeaba. E la fel. Lucios, mai rece decât în încapere. Unde e tot mai cald. Simt ca nu pot respira. Aerul e fierbinte. Stau lânga ochiul negru si respir adierea racoroasa. Ma gândesc la întunericul de dincolo. Ce bine era! O sa le spun sa ma duca înapoi. Mâine o sa le cer sa ma mute inapoi! Le-am cerut. Nu mi-au dat nimic. Drept pedeapsa, m-au taiat de la portie în acea zi. Nu o sa le mai cer nimic. Mi-e foame. Mi-e sete. Mi-e cald. Adorm, gândindu-ma la intunericul de dincolo. Era racoare acolo. Era bine… Ma uit la ochiul negru. Simt ca ma priveste si el. Incerc sa ma concentrez. Daca as putea sa ma micsorez, poate as reusi sa intru acolo. Caldura din încapere îmi inunda creierul. Fierbe. Stiu. O sa reusesc. De azi, nu mai manânc nimic. Caldura din încapere o sa faca restul. Nu o sa ma mai apropii de ochiul negru. Pâna ce voi fi pregatit. Pâna ce voi reusi. Trebuie sa reusesc. Întunericul de dincolo ma asteapta.

User Rating: / 1
PoorBest  
Întunericul de dincolo - Știință, ficțiune, fantastic și benzi desenate - Wordmaster: 5.0 out of 5 based on 1 reviews.