Evenimentul organizat de Crux Publishing şi Ana Maria Negrilă va avea loc sîmbătă, 13 aprilie 2019, între orele 15:00 - 16:00 la Universitatea creștină Dimitrie Cantemir, București.

Participanții vor explora ultima frontieră alături de personajele seriei SF Stelarium alături de invitata specială a acestei ediții Final Frontier - Ana-Maria Negrilă!

În cel de-al treilea și ultimul volum al seriei Stelarium, Agenții haosului – agenții anh – Sten, Ralle, Adrew și Karl revin pe Galene după extraordinarele întîmplări pe care le-au pus la cale și în care au fost implicați pe planeta Cardeea. Dar ce vor găsi acasă după o călătorie de o mie de ani? Cum se va fi schimbat climatul politic și ce lupte pentru putere se desfășoară acum?

Cititorii vor avea plăcuta surpriză de a se reîntîlni cu personajele cunoscute din volumele Regatul sufletelor pierdute și Ascensiunea stelară, dar pentru agenți, trecutul tulburător împletit cu viitorul incert nu duc decît la și mai multe pericole și capcane pe care trebuie să le înfrunte și să le învingă.

Invitatul special al evenimentului este scriitorul Oliviu Craznic, iar după lansare cei prezenți vor participa la o scurtă sesiune de întrebări, răspunsuri și autografe cu scriitoarea.

User Rating: / 1
PoorBest  
Explorînd ultima frontieră: Stelarium - Știință, ficțiune, fantastic și benzi desenate - Știri: 5.0 out of 5 based on 1 reviews.