Azi mai devreme ascultam emisiunea lui Adrian Ardelean de la Europa FM, de la 13:30 („România în direct”), despre alegerile din Republica Moldova. E una dintre temele zilei, e normal să ne preocupe şi ca subiectul să fie abordat şi la radio. Reacţiile au fost diverse, de la aprobarea implicării României pînă la scepticism în privinţa viitorului relaţiei dintre cele două ţări.

Punctul meu de vedere e clar: locuitorii Republicii Moldova sînt la fel de români ca şi noi. Există o hartă trasată artificial acum cîţiva zeci de ani, există interese legate de acel teritoriul şi de oamenii care îl locuiesc, dar, mai devreme sau mai tîrziu, Republica Moldova se va reintegra natural în patria mamă. Pînă acum România s-a implicat moderat şi şovăielnic, mulţumindu-se să acţioneze doar în cazul moldovenilor veniţi în ţară cu ocazia studiilor sau cu slujba. O reacţie mai fermă în direcţia reintegrării Republicii Moldova ar fi de mult ajutor.

Unii pot protesta că asta ar fi o intervenţie din afară în treburile interne ale unui stat suveran, cîţiva au şi făcut-o, dar crearea unor fundaţii pentru studii în Republica Moldova sau a unor facultăţi nu ar fi o astfel de intervenţie. Aaaa... uitasem: românii sînt mult prea ocupaţi cu distrugerea propriilor facultăţi şi a propriului sistem de educaţie pentru a fi interesaţi în a-şi impune limba şi cultura în afara ţării. Limba şi cultura... la cîte englezisme şi la ce limbaj se foloseşte pe reţeaua mondială (prescurtări gen mirk şi yahoo messenger) şi pe la posturile teve mi-e teamă că în cîţiva ani generaţiile mai tinere vor vorbi doar un soi de hibrid romenglez.

Cel puţin în teorie afacerile româneşti pot trece graniţa pentru a le oferi slujbe moldovenilor, dar nu cunosc nici una care să facă asta. Nici măcar vreo afacere ilegală.

Întrebarea mea este una simplă: sînteţi mîndri că sînteţi români? Eu cu siguranţă sînt mîndru, şi nu mi-e greu să spun asta. Sînteţi în stare să vă apăraţi interesele personale? Eu zic că da, dar nu prea. România a ajuns în halul în care este pentru că unii nu au făcut decît să-şi apere interesele personale în timp ce o mare parte dintre români s-au mulţumit să-şi apere interesele personale oriunde altundeva decît în interiorul României. Iar restul... restul s-au mulţumit să fluiere a pagubă şi să îndure orice. Sau aproape orice. În cazul unui război nuclear global sau a unei catastrofe mondiale nu ar mai rămîne în viaţă decît două categorii de fiinţe: gîndacii şi românii care şi-ar lua şubele de la păstrare şi s-ar pregăti pentru o iarnă geroasă ceva mai lungă.

Sînteţi mulţumiţi de ce se întîmplă în ţara asta? Eu cu siguranţă nu-s. Dar rămîn optimist că va fi mai bine. Probabil că mă înşel, dar vă las pe voi să-mi dovediţi asta.

User Rating: / 1
PoorBest  
Mindru ca sint roman - Știință, ficțiune, fantastic și benzi desenate - Știință și tehnologie: 5.0 out of 5 based on 1 reviews.