Ghici surpriză mare...: azi am găsit în poștă un fluturaș electoral. Era al lui Sorin Oprescu cu îndemnul „Hai România!”. Se vrea să fie un „semnal mobilizator și major pentru țara noastră”. Excelent. Dar unde? Unde? Adică încotro?

Fluturașul ăsta mi-a adus aminte de o glumă foarte bună, destul de veche. În gluma respectivă se făcea că un om însetat rătăcea prin deșert. Fără apă, singur, tocmai era pe cale să înceapă să delireze, cînd își vede salvarea: o fîntînă în apropierea unei oaze. Bucuros, începe să alerge spre fîntînă urlînd:

- Apă! Apă! Aaapppăăăă!!!

Un alt om scoate capul din fîntînă și începe să urle la rîndul lui:

- Unde? Unde?

 

Deci... „Hai România!”, dar unde? Mesajul este (hai să zicem) bun, emoționant, îl puteți găsi și pe pagina lui Sorin Oprescu dar în lipsa unor proiecte propuse, a unei direcții clare de „deplasare”, e absolut inutil. Pe pagina lui n-am găsit nici un fel de idei pe care le dorește implementate în cazul în care va fi ales președinte (n-ar fi rău să le pună și acolo, dar nu cred că s-a gîndit nimeni să o facă și pe asta), iar la tembelizor cine credeți că se uită la emisiunile cu politicieni?

Am reluat și aici mesajul... Cine știe, poate îl schimbă pînă la alegeri. Oricum, nu cred (de fapt sînt aproape sigur) că va mai exista mult după aceea.

 

Am ales "HAI ROMANIA!" pentru ca este vorba despre tara noastra. In aceasta campanie, nu este vorba doar despre mine sau echipa mea, este vorba despre romani, despre Romania. Despre cele 22 de milioane de vise, dorinte, credinte si emotii. Despre cele 22 de milioane de motive pentru care am ales sa candidez.

"HAI ROMANIA!" este strigatul de lupta al acestui popor. In secolul 21, romanii au un strigat de lupta. Un strigat de lupta care ii uneste pe toti - tineri, batrani, studenti si pensionari, parinti si copii - si ii face un singur trup cu un singur suflet si o singura armura. Le da putere, vointa si incredere ca vor reusi sa invinga. Si va spun ca romanii stiu sa lupte. Au stiut dintotdeauna. Si au forta sa castige. Au invins in multe batalii, trebuie sa poata sa invinga si de data asta. Pentru ca acesta este un razboi in care armele sunt inegale dar care nu poate decat sa se termine cu izbanda noastra. Nu va curge sange, ca acum 20 de ani, vor curge insa ani buni de acum inainte daca nu castigam aceasta lupta. Si nu mai putem astepta inca cinci ani si apoi inca cinci si alti cinci...aceasta lupta va fi data acum si o fila noua de istorie ni se va deschide in fata. Dupa douazeci de ani.

"HAI ROMANIA!" este atunci cand iti strangi pumnul in dinti si astepti cu sufletul la gura si respiratia taiata ca "ai nostri" sa invinga; este atunci cand unul de-ai nostri se ridica si merge mai departe; cand sari din fotoliu si iesi in strada, te imbratisezi cu oameni necunoscuti si te bucuri impreuna cu ei ca Romania, Romania ta si a lor, Romania noastra a castigat; este atunci cand plangi de fericire si vrei sa imparti acea fericire cu toata lumea. Noi, romanii, avem dreptul la fericire. Avem dreptul la independenta. La libertate adevarata. La a privi inainte cu speranta. De aceea, mai mult decat oricand, trebuie sa invingem si de aceasta data. Este cel mai mare meci al Romaniei. Si el va aduce impreuna cei mai multi suporteri pe care i-a avut vreodata tara noastra in vreo competitie. Caci este competitia cu noi insine, cu trecutul nostru, pentru viitorul nostru. Si ca sa dovedim ca suntem impreuna, ca suntem puternici, vom striga toti intr-un suflu - HAI ROMANIA! Mai tare ca oricand. Mai hotarati decat am fost vreodata!

"HAI ROMANIA!" am strigat si eu. Cand am avut incredere. Cand am fost fericit. Cand am fost mandru si am avut speranta. Aceste trairi nu sunt pierdute. Sunt aproape ca un imn. Le cunoastem cu totii, le-am trait impreuna. Ne unesc, ne inalta, ne intaresc, ne motiveaza. Ne dau puterea sa schimbam lucrurile in mai bine. Pentru aceste motive, in cautarea acelei stari de spirit aproape ireale, pentru fiecare speranta impartasita, pentru pasul nostru inainte, strig acum alaturi de voi toti - HAI ROMANIA!

 

hm. Un articol interesant despre poziția lui Traian Băsescu în legătură cu Roșia Montană. Ã…¢inînd cont că în cei 5 ani de mandat actualul președinte al României nu a făcut nimic (cel puțin nimic vizibil) pentru a distruge orice pretenții la exploatarea de acolo (așa cum ar fi trebuit să facă), conținutul articolului nu mă miră deloc.

 

Traian Băsescu și Roșia Montană

 
 

Compania minieră care intenționează să exploateze aurul de la Roșia Montană cu ajutorul cianurilor se bucură de susținerea tacită a guvernului PD-L și, de aceea, a președintelui Traian Băsescu.

 

 

Președintele Traian Băsescu nu a putut ascunde că a susținut mereu în mod tacit proiectul de la Roșia Montană. Inițial a făcut declarații explicite de susținere, pe care cei interesați și le amintesc, dar ulterior, atunci cînd poriectul a devenit nepopular, a preferat să tacă.

Mulți dintre militanții PD-L din guvern și din structurile administrației locale au susținut, în schimb, expansiunea companiei Gold Corporation, fără să facă declarații, ci pur și simplu prin continuarea procedurilor de avizare.

Traian Băsescu ignoră „grupurile de interese“ de la Roșia Montană

Este grăitor însă că Traian Băsescu, care a făcut carieră politică combătîndu-i pe „oligarhi“ și „grupurile de interese“, nu a avut nimic de spus despre exploatarea de la Roșia Montană. Or, proiectul acesta nu aduce statului român decît beneficii minore, provocînd în schimb pierderi ireparabile.

Este iarăși de mirare că omul politic care a combătut în termeni de o duritate fără egal concesionarea resurselor incerte din zona Insulei Ã…žerpilor și care critica la un moment dat chiar și privatizarea Petrom, nu a remarcat că statul român nu deține decît 19,3% din acțiunile companiei miniere de la Roșia Montană și că redevența este de 2%.

Traian Băsescu care, în calitate sa de candidat, vorbea malițios-aluziv de „tainul“ francezilor, care obținuseră o parte din distribuția gazului, a trecut complet sub tăcere „tainul“ companiei Gold Corporation și a celor care au semnat contractul de asociere.

De asemenea președintele ignoră că Roșia Montană Gold Corporation este înregistrată într-un paradis fiscal și că este prin urmare o manifestare tipică a „grupurilor de interese“, adică a acelora care, prin diverse tertipuri, bani plasați cu tîlc și multă perseverență, reușesc să ajungă „pe masa guvernului“.

La GDS, președintele a refuzat să discute despre distrugerile implicate de exploatarea minieră

La întîlnirea recentă cu membrii GDS, președintele Traian Băsescu a declarat că nu este edificat cît privește proiectul minier de la Roșia Montană și că așteaptă concluziile unei echipe de specialiști francezi. La obiecțiile ridicate de Horia Roman Patapievici, care a evocat distrugerea patrimoniului arheologic, președintele a închis brusc subiectul, vizibil incomodat de cursul discuției.

A fost încă o dezbatere ratată, încă o ocazie prin care s-ar fi putut pune mai bine în lumină planurile reale ale celui care aspiră la un al doilea mandat. A fost însă un semnal de alarmă că președintele României, după atîția ani de dezbateri publice, de campanii sonore și de contra-campanii, după atîtea rapoarte tehnice și dezbateri parlamentare, nu are nici o opinie.

Este poate interesant să-i semnalăm președintelui că unul dintre consilierii săi, Peter Eckstein, a fost în legislatura trecută inițiatorul unui proiect de lege care propune interzicerea cianurilor în minerit. Argumentația se întemeia nu doar pe precedentele catastrofale bine cunoscute, –  cum a fost poluarea Tisei în anul 2000 cu cianuri de la exploatarea auriferă de la Baia Mare – dar și pe exemple politice semnificative.

Parlamentul german a dezavuat exploatările bazate pe cianuri

În ianuarie 2002, Parlamentul Federal German adopta o moțiune cu privire la exploatările de acest tip și în \"Germaniicare se atrăgea atenția asupra riscurilor: Bildunterschrift: Großansicht des Bildes mit der Bildunterschrift:  Germanii nu agreează exploatările pe bază de cianuri„odată ce resursele au fost epuizate, companiile miniere pleacă, iar populația locală abandonată este nevoită să înfrunte singură problemele de mediu provocate de exploarea minieră. Drepturile omului sînt încălcate prin strămutarea oamenilor de pe pămînturile lor natale sau prin pierderea mijloacelor de subzistență din cauza accidentelor. În mod frecvent, companiile miniere declară faliment după epuizarea resurselor și nu își mai îndeplinesc obligațiile contractuale“.

Legea împotriva cianurilor nu a fost adoptată și subiectul a intrat în tăcere. „Grupurile de interese“ au obținut atunci o importantă victorie de etapă.

Împotriva proiectului de la Roșia Montană s-a constituit însă o largă coaliție „ecumenică“, care îi cuprinde deopotrivă pe ecologiști și pe conservatori, pe români și pe unguri, și care deplîng (ce-i drept fără vigoare) nu doar distrugerile naturale, dar și cele privitoare la patrimoniul cultural și nu în ultimul rînd la farmecul imponderabil ale unei lumi vechi aflate în pragul dispariției.

„Liberalismul“ președintelui și a celor care susțin explicit sau tacit proiectul pare de-a dreptul brutal și insensibil.  În orice caz, președintele este dator să spună clar ce poziție are față de acest proiect și să nu se mai ascundă în spatele unor „specialiști“.

Autor: Horațiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu

Maestrul Gheorghe Dinică a încetat din viață, astăzi la ora 13:00, în urma unui stop cardiac.

Actorul în vîrstă de 75 de ani a fost internat pe 22 octombrie la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din București prezentînd o septicemie în fază avansată care i-a afectat inima, plămînii și creierul. El a fost diagnosticat cu bronhopneumonie cu stafilococ auriu și candida, pneumonie bazală stînga în remisie, șoc septic,  disfuncție multiplă de organe, insuficiență cardio-respiratorie cu suport vasopresor, insuficiență renală cronică acutizată, hemofiltrare continuă, insuficiență respiratorie acută cu suport ventilator, disfuncție digestivă cu ileus dinamic, disfuncție hepatică cu sindrom de colestaza, deficit sinteză hepatică, disfuncție hematologică în remisie.

În ciuda eforturilor medicilor organismul actorului nu a răspuns la medicație, iar prognosticul a rămas rezervat pe întreaga perioadă de internare. Imediat după spitalizare medicii de la Floreasca l-au conectat la aparate, fiind menținut în viață artificial. Săptămîna trecută sănătatea actorului s-a ameliorat însă, după scurt timp, a făcut o recădere. Aseară a fost operat de colecist, în urma intervenției starea i s-a agravat.

A fost apreciat și îndrăgit de mulți care i-au urmărit filmele. Pe pagina dînsului, Gheorghe Dinică puteți afla mai multe informatii despre el. Fie să renască mai bun.

Vă sună cunoscut termenul de ridicare a mașinilor parcate abuziv? Eu zic că da, mai ales dacă ați trecut măcar o dată prin așa ceva. Este o practică des întîlnită prin țară și prin Europa, nu sînt la curent cu ce se întîmpla din acest punct de vedere în alte părți.

Ei bine, această practică a fost suspendată o vreme în Oradea, dar s-a reinstituit de vreun an și ceva încoace (din 1 septembrie 2008). Pînă acum exista o singură autoutilitară care ridica mașinile parcate prin oraș, dar au fost achiziționate încă două (de gabarit mai mic, vor tracta mașinile în loc să le ridice) care vor ajunge în cursul acestei luni. De asemenea, Consiliul Local Oradea a mărit taxa de ridicare a mașinilor de la 200 de lei la 240 de lei și de la 100 de lei la 120 lei amenda prevăzută dacă proprietarul a apărut la fața locului înainte ca operațiunea de ridicare să aibă loc. E bine de știut că în cazul în care se ridică autovehicului proprietarul acestuia mai plătește o taxă suplimentară de găzduire a mașinii în funcție de perioada petrecută în parcarea firmei care se ocupă cu ridicările.

Dacă ridicarea mașinilor s-ar face așa cum trebuie ar ajuta într-o oarecare măsură la îmbunătățirea traficului prin oraș, dar chiar și aici apar... probleme și manevre dubioase. Am un prieten care a parcat pe strada Gheorghe Doja acum cîteva luni, s-a întors la mașină după vreo 10-15 minute și nu a mai găsit-o... fusese ridicată. În același timp, în centrul orașului, pe strada Iosif Vulcan, în fiecare zi, de dimineață pînă spre seară, cel puțin de luni pînă vineri, traficul este aproape blocat de mașinile care stau parcate în ciuda semnului pentru staționare interzisă. Dacă ar avea loc să parcheze nu mi-ar păsa prea tare, dar pe strada aia este foarte greu să treacă 3 mașini în același timp. Ã…ži știu că mai sînt o mulțime de alte locuri în oraș unde situația este identică.

Amenzile și ridicarea mașinilor nu sînt decît o soluție temporară. Soluția veritabilă pentru problema asta este construirea de parcări noi, pe mai multe nivele.Ã…ži nu, nu mă refer la soluția trasării pe carosabil a unor linii de vopsea și inaugurarea de... "parcări", că asta nu e decît o frecție la picior de lemn.

Am auzit de unele proiecte, dar încă nu am văzut finalizat nici unul. Încă. \"\"

Sîmbătă, 21 noiembrie 2009, va avea loc un atelier de dezvoltare personala. Mai multe informații după cum urmează:

 

Te iubesti destul pentru a-ti oferi 4 ore doar pentru TINE?
Vino la Atelierul de dezvoltare personala de weekend:
 
FII CREATORUL VIETII TALE !

Programul workshop-ului:
- Ora 10.00 - Atelierul “NEW LOVE - Noua Iubire”. Sustine: Andreea Mihaela Stan
Iubirea este o forta. Ea nu este un rezultat, ci o cauza. Fie ca ai o relatie de cuplu, fie ca esti pregatit/a pentru una noua, la Atelierul "New Love - Noua Iubire" vei vedea ce poti face pentru a intensifica aportul de iubire in viata ta.Vei afla care sunt regulile Noii Iubiri, vom exersa sa ne lasam iubiti cu toata fiinta noastra si ne vom obisnui sa tinem minte ca suntem demni de cea mai inalta iubire a celor de langa noi si a noastra. Andreea va propune o intalnire de tip atelier de dezvoltare personala in care va prezinta o noua perspectiva a iubirii.
Daca dragoste nu e, atunci tu poti sa faci sa fie!
 
 
-Ora 12.00 - “INVATA SA TRAIESTI CLIPA”. Sustine: Alexandra Pintea
Puterea gandului, constientizarea dependentelor afective, trairea momentului prezent si mai ales increderea in sine sunt subiectele pe care vi le propunem. Ne intalnim pentru a experimenta si (re)invata sa fim noi insine si sa ne bucuram de noi. Invata sa traiesti momentul prezent pentru a regasi pacea interioara!
Atelierul este parte din turneul de promovare a Scolii de formare “Ecoute ton corps!” - prestigioasa scoala de psihologie si dezvoltare personala din Canada fondata de mai bine de 25 de ani de Lise Bourbeau, autoarea bestseller-ului “Asculta-ti corpul!”
 
Doar 25 de locuri disponibile.Participantii beneficiaza de un coffee-break intre cele 2 ateliere.
 
Data: 21 noiembrie ora 10.00
Locatie: Str. George Enescu 17 - la Etaj. Intrare: 55 RON.
Detalii si rezervari la telefon/sms: 0745 756 181 sau 0740 077 533
sau mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. si Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Tocmai am citit un articol despre faptul că candidații la președinția României au fost invitați să se pronunțe în privința Roșiei Montane. Hm. \"\" Sînt cu adevărat curios cine va avea boașe să spună un NU clar căutătorilor de aur care vor să distrugă Roșia Montană (numele vă sînt cunoscute: Roșia Montană Gold Corporation, Gabriel Resources) și, mai ales, să se țină de cuvînt după aceea. Eu am deschis de cîteva ori subiectul pe Supravirtual.ro (și am preluat articolele și pe alte pagini) și o voi face în continuare. Oricum, din punctul meu de vedere, ca alegător, acei candidați care vor spune NU împotriva Gabriel Resources și Roșia Montană Gold Corporation vor avea o bilă în plus față de restul. Evident, nu e singurul criteriu, dar e cu siguranță unul dintre ele.

Vineri seară rîdeam de zor urmărind emisiunea lui Mircea Badea de pe Antena 3. Despre emisiunea aia am scris aici. Cred că toată țara știe deja că o femeie a cărei voce semăna suspect de mult cu vocea Elenei Udrea a sunat la emisiunea lui Robert Turcescu de pe Realitatea FM și a început să-l laude pe Traian Băsescu și pe Elena Udrea. Aseară nu am apucat să mă uit prea mult la știrile de la ora 19 (mai iese lumea și prin oraș, nu \"\"), dar am apucat să mă uit la (culmea, nu) emisiunea În gura presei... adică ca de obicei. Ei bine, emisiunea a început tot cu subiectul Udrea, Elena Udrea. Ã…ži iar am inceput să rîd... \"\" Din nou. Nu doar de reacțiile lui Badea, ci (în primul rînd) de reacțiile Elenei. Aceasta a fost întrebată dacă a sunat sau nu la emisiunea lui Turcescu. Răspunsul a fost o îmbîrligătură neclară de vorbe spunînd cam orice în afara unui răspuns clar.

Puștoaica e ditamai ministru (cel puțin așa spun hîrtiile).... dar s-a comportat ca un copil prins asupra faptului. Dacă cineva mai avea vreo îndoială că aceea care a intrat în direct la emisiunea de pe Realitatea FM nu a fost Elena Udrea, ei bine, să urmărească înregistrarea video a reacțiilor ei și îi vor fi alungate orice îndoieli. Nu-i pot spune altfel decît puștoaică pentru că am prieteni adolescenți care mi-au dovedit că au mai multă maturitate decît blondina asta.

Momente din turneul din Canada pe care Paula Seling și Mihai Trăistaru îl au aceste zile.

 

Am ramas in urma rau cu povestitul, trebuie sa scriu urgent pentru ca incep sa uit si ar fi pacat, sunt multe lucruri dragute pe care am vrut sa vi le povestesc.
Deci: luni, in timp ce soarele zambea pe-afara, limuzina noastra smechera ne purta prin Montreal putin prea repede ca sa avem timp sa savuram suficient toate peisajele orasului. Cineva spunea ca ar fi fost mai frumos sa vizitam orasul vara, insa eu am fost foarte incantata ca era toamna si era plin de culori si de nuante, de nostalgie, de indragostiti, de rate si de veverite, aerul era curat si aspru, neinduplecat in bataia cu soarele si, cand te uitai in departare, parea ca te uiti printr-o lupa. Nu stiu daca doar mie mi se pare lucrul asta, in zilele senine de toamna, dar stiu ca e o senzatie de poveste, te simti parte dintr-un tablou de toamna: “Toamna la Montreal”.
Am lasat condeiul inainte de a parasi lacul cu castori si mi-am amintit ca atunci mi-a trecut prin minte gandul ca mi-ar placea sa vin sa alerg in jurul lacului in fiecare zi, poate sa dau putine firimituri la pescarusii refugiati in paduricea de langa lac. Apoi mi-am dat seama ca am lasat destule firimituri pe drum , la venirea spre America, incat sa gasesc drumul de intoarcere casa. A fost un gand ciudat.
Domnul Nutu ne-a grabit putin, era necajit ca nu putea sa ne arate nici a zecea parte din minunatiile orasului in timpul scurt pe care il aveam, asa ca ne-am urcat repede in limuzina si am plecat mai departe. Imediat ne-a povestit despre Politia Royala Canadiana ce sta intotdeauna pe cai mari si negri.
Am lasat in urma ”Notre Dame des Neiges” si imediat am ajuns pe Mont Royale unde, ca si noi, erau multi alti oameni nerabdatori sa intalneasca ratonii vestiti pentru amabilitatea de a manca chipsuri din mainile turistilor. Multe masini, dar culmea, aerul neimbacsit de noxe. M-am apropiat de marginea dealului sa admir panorama si am zambit "pe sub mustata" cand am vazut cladirea aceea cu acoperisul ridicat falnic chiar in mijlocul peisajului. De sus, orasul arata aproape ca oricare altul, usor patat de cerul oglindit in raul Saint-Lurent .
Ni s-a justificat ca ratonii nu prea apar ziua, insa diseara, dupa cina, sigur vor veni si ne vor cere prietenia. M-am linistit:-).
Am plecat mai departe, insa ne grabeam prea tare sa ne mai oprim pe la Oratoire St Joseph, catedrala care mi-a facut cu ochiul cu arhitectura speciala, scarile rulante, cu “carjile”acelea…

In timp ce eu scriu a iesit soarele si rade in ciuda la noi! Am decis sa profitam sa mergem la Niagara azi, in loc de sambata! Va las acum! Sa fiti cuminti, vin cu povesti noi, numa’ sa le termin de scris pe toate cate la am in cap!

Berlinul sărbătorește astăzi 20 de ani de la căderea Zidului Rușinii, marcaj-simbol ce a despărțit un oraș și o țară vreme de decenii. A fost construit în 1961 pentru a-i împiedica pe cetățenii Germaniei comuniste (RDG) să fugă în vest. Evenimentul de acum două decenii a reprezentat o pagină de istorie ce avea să marcheze sfîrșitul Războiului Rece și să anunțe reunificarea Germaniei, la sfîrșitul anului 1990, dar și cea a Europei. În această seară se reunesc aici reprezentanții celor patru mari puteri care au ocupat militar Germania după înfrîngerea sa în 1945: Statele Unite, Rusia, Marea Britanie și Franța. Se preconizează că la Poarta Brandenburg (simbolul Berlinului) se va aduna o mulțime de aproximativ 100.000 de persoane.

După cum consemnează istoria, în seara de 9 noiembrie 1989, Günter Schabowski, membru în biroul politic al Partidului Comunist Est-German, a anunțat că toate călătoriile în străinătate ale est-germanilor vor fi permise fără a se mai prezenta justificări. Decizia a fost luată sub presiunea a sute de mii de manifestanți care cereau libertate. A urmat imediat luarea cu asalt a Zidului Berlinului, iar după 20 de ani procesul s-a încheiat cu aderarea la UE și NATO a zece foste state socialiste, cărora li s-au adăugat, în cadrul Alianței, Croația și Albania. Acum cancelarul german Angela Merkel urmează să comemoreze evenimentul trecînd pe la fostul post de frontieră din Bornholmer Strasse împreună cu Mihail Gorbaciov și fostul președinte polonez Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea, primul care s-a opus regimului comunist. Foștii și actualii conducători vor asista la căderea unui lanț de domino format din coloane de 2,5 metri decorate de artiști și tineri din întreaga lume. Lanțul simbolizează bariera care a cedat sub furia germanilor și sub curiozitatea tuturor celor care doreau un suvenir, din aceasta turiștii nu mai regăsesc decît cîteva fragmente la Berlin.

Secretarul american de stat, Hillary Clinton, aflată la rîndul ei în Germania, a cerut un „parteneriat mai puternic” între Statele Unite și Europa pentru a dărîma zidurile secolului al 21-lea și a lupta în special împotriva opresiunii religioase a talibanilor. Mai sînt prezenți președintele rus, Dmitri Medvedev, cel francez, Nicolas Sarkozy, premierul britanic Gordon Brown și chiar cel de pe malurile Dîmboviței românești.

Seara va fi marcată de un concert simfonic în aer liber, focuri de artificii și un lanț uman, în timp ce invitații lui Merkel se vor reuni pentru un dineu de gală la Cancelarie. Capitalele Europei sărbătoresc la rîndul lor cele două decenii. La noi, ambasada Germaniei la București a organizat în perioada 1-9 noiembrie o serie de evenimente culturale dedicate celor 20 de ani de la căderea Zidelui Berlinului, prin care dorește evidențierea importanței valorilor democratice și a libertăților cetățenești. Zilele Culturii Germane, desfășurate sub sloganul „20 de ani de libertate”, cuprind un calendar vast de evenimente, de la expoziții de fotografii, arhitectură, proiecții de film, piese de teatru, concerte, simpozioane și dezbateri publice.

 

 

Aseară l-am văzut pe Mircea Badea la emisiune dînd picioare în gură multora (la figurat, evident) cu o voce ce semăna cu a unui personaj de poveste. Era răgușit, nici n-ai fi zis că e vocea lui, parcă era dublat de altcineva, în timp real, dar la fel de vioi și de... bine dispus ca întotdeauna.

La începutul săptămînii cunoscutul prezentator al emisiunii "În gura presei" de la Antena 3 era suspectat de gripa porcină și și-a făcut niște teste pentru a se confirma sau a se infirma suspiciunea. Gripă chiar are, porc or fi spunînd unii că este (probabil - prea spune unele lucruri pe șleau pentru a le conveni unora), dar nu are gripă porcină... spre dezamăgirea căutătorilor de senzațional.

Una dintre referirile făcute la adresa lui zilele acestea pe una dintre Antene m-a făcut să mă amuz un pic: cineva (de genul feminin) întrebase despre rezultatele testelor și cei din emisiune au catadicsit-o imediat ca fiind "îndrăgostită de Badea". Or mai fi și fete din astea, dar a-ți manifesta curiozitatea sau interesul nu este semn de îndrăgostire. \"\"

Momente din turneul din Canada pe care Paula Seling și Mihai Trăistaru îl au aceste zile.

 

De cand am ajuns in Canada am senzatia ca traiesc de doua ori, sau ca ziua e dubla, sau ca traim, simultan, in doua dimensiuni distincte: prima - cea a zilei de aici, iar a doua - a timpului de acasa. Am senzatia ca “veghez” asupra somnului familiei din tara si ca ma trezesc dupa ce prima parte a zilei a trecut deja, insa aici e doar 9 dimineata; daca mai pui si oboseala si starea de visare care te coplesesc inca da cand te trezesti , totul e confuz si parca vad ca, ajungand acasa, amintirile se vor sterge repede. Noroc ca am acest mic jurnal care sa-mi aminteasca de turneul canadian.
Azi este ultima zi si nici nu stiu cum am ajuns aici asa repede.
Ieri, am fost, din nou, la Niagara. A fost exact cum ma asteptam, ca intr-un poster. Fiind, insa, sambata dupa-amiaza, era un pic prea multa lume. Un grup de adolescenti ce voiau sa se impresioneze si sa impresioneze, tipau extaziati , unii la altii, in timp ce, cocotati pe marginea cascadei, pierdusera din vedere Niagara si faceau poze cu cerul.
Mi-am facut cateva poze cu peisajul iar Radu a ras de mine, cica aratam un pic “self obsessed “ . Nu-i bai, nu prea conteaza, in Canada ti se accepta orice cu conditia sa nu aiba efect negativ asupra celorlalti. O sa-mi lipseasca libertatea pe care am avut-o aici.
Am planuit sa mergem si in tunelul de sub cascada si , pe masura ce ma apropiam de margine “simteam” urletul si vibratiile caderii de 54 de metri a apei direct in suflet si aproape ca m-a cuprins frica. Am citit eu undeva ca zgomotele cu frecventa foarte joasa creeaza panica si toate cate erau in jur, adunate, m-au facut sa ma simt complet neinsemnata. M-am intrebat pentru ce toate stradaniile zilelor noastre aglomerate cand poti sa traiesti, simultan, atatea lucruri doar privind o capodopera a naturii.
Am zabovit privind “posterul” vreo 45 de minute, am facut multe, multe poze si, desi erau, majoritatea dintre ele, reusite, am mai facut inca una, si inca una “just in case” .
Am inceput sa ne plimbam pe langa marginea apei, spre centru. Pe masura ce ne indepartam de cascada au inceput sa aprinda luminile pe apa. Am trecut pe langa un domn care mesterea ceva pe trotuar. L-am intrebat ce face si ne-a spus ca pregateste doua seturi de artificii, una in jur de ora 18 si alta in jur de ora 20. Ne-am grabit putin sa apucam sa mancam la Hard Rock Café si sa ne intoarcem.
La acelasi Hard Rock Café am mancat si in 2002 cu Narcisa Suciu, Silvia Stefanescu, Horia Moculescu, Mariana Mihut si Victor Rebengiuc. Era ca incazul filmelor de succes ce continuau sub acelasi titlu, doar ca se mai adauga: “reintoarcerea” sau “II” : “ Hard Rock Café Niagara II” ïÅ 
Dupa masa, Radu si cu mine am decis sa intram intr-un tunel al groazei, una dintre “chestiile” turistice pe care nu am crezut ca o sa le fac vreodata, dar m-a “corupt” Radu care parea foarte sigur pe el. Tunelul a inceput “light” , vedeam niste imagini din filmele de gen, in dreapta si in stanga. Mi-am zis: “eh, nu-I chiar atat de rau” . Mai tarziu am ajuns sa ma sperii atat de tare incat am vrut sa ma intorc, insa in spatele meu, in intunneric, il simteam in ceafa pe cel care era platit sa ne sperie. Am tipat, simtindu-ma incoltita in intuneric de propria decizie de a intra intr-un loc ca asta. M-am certat in gand si mi-au venit in minte filmele acelea de groaza care incep frumos, cu o excursie a unor tineri si se sfarsesc cand mor toti. Am fost cea mai fericita cand am vazut ca, dupa un coridor era iesirea. Nu imi mai fac singura asa ceva!
Am avut momente frumoase si in turnul Skylon din care am putut sa-i vedem, prin zoom-ul mare al obiectivului, pe cei din blocul de vis-à-vis mancand, sau privind la televizor- stiu, stiu, nu a fost frumos, dar ne bucuram de minunatia de obiectiv pe care Radu si l-a cumparat recent.
Ne-am plimbat putin prin turn si la un moment dat am vazut ca o fetita venita in vizita cu grupul si profesoara lor era disperata ca-si pierduse telefonul si aparatul foto. Toti copiii din grup faceau , galagiosi, ture ture in cautarea lor. Le-am gasit noi, pitite langa un perete. Ne-a multumit tremurand, marcata de ce-si imagina c-o sa se intample daca ajungea acasa fara ele.
Am plecat iar spre cascada, putin obositi. Artificiile incepeau in cateva minute si ne-am grabit sa le prindem de la inceput. Aprinsesera toate luminile pe cascada si, cand am ajuns in dreptul proiectoarelor, pe o tablita scria ca Niagara este luminata din 1925. Interesant.
Peisajul arata complet diferit fata de cel din timpul zilei. “Atingerea” umana, prin luminile speciale, facuse ca totul sa para complet ireal. Cursul apei era luminat cu roz, apoi rosu, apoi mov, apoi albastru. Am incercat sa imi amaginez ce faceau pescarusii pe care-I vedeam plutind inaintea haului, la ora aceea, si ce parere aveau ei despre lumini.
Va las acum, ma duc sa ma pregatesc pentru ultimul spectacol din Kitchener.
La ora 18 si apoi se trage cortina. O seara frumoasa tuturor, in tara!

În seara asta am primit pe messenger o locație care s-a dovedit foarte interesantă: e un jurnal care conține o întreagă colecție de filme românești din toate timpurile. Unele sînt mai recente, ca de exemplu 4 luni, 3 săptămîni și două zile, dar altele sînt de prin anii 1930.

Așa cum o spun chiar ei: Cinemaromanesc.blogspot.com este absolut legal și contine doar linkuri către alte site-uri de pe internet: video.google.com, youtube.com, dailymotion.com, vide.yahoo.com și altele...). Noi nu găzduim sau uplodam nici un fișier video, media și nu suntem responsabili pentru acuratețe, copyright, legalitate, decență sau alt aspect ce ar putea conține pagina noastră. Daca aveti orice problemă legală va rugăm contactati site-urile care hosteaza aceste fisiere.

Pagina noastră nu gazduieste nici un film, noi doar căutam și colecționam filme de pe internet. Scopul nostru este promovarea filmului românesc. Filmul românesc trebuie să ajungă în casele tuturor românilor!

ECO CLUB Timisoara, in colaborare cu Iulius Mall Timisoara si Coca-Cola HBC Romania, te invita la un reciclat! Vino in perioada 12-15 noiembrie 2009 in noul noului FOOD COURT ALMONDO din Iulius Mall Timisoara si ia parte la evenimentul "Pune capac. Recicleaza!".
     "Pune capac. Recicleaza!" are drept scop incurajarea integrarii notiunii de ecologie urbana in randul cetatenilor timisoreni si isi propune educarea comunitatii in a reutiliza si recicla obiecte din plastic.
     Participa si tu la actiunea de reutilizare si reciclare a capacelor de la sticlele de PET-uri! Aduna cel putin 5 capace colorate din gama Coca-Cola, de culoare alb (Dorna Izvorul Alb), rosu (Coca-Cola Regular) sau albastru (Fanta, Sprite), portocaliu (Nestea), turcoaz (Dorna - apa minerala), depoziteaza-le la urnele special amenajate la Centrul Informational din Iulius Mall Timisoara si intra in eco-concurs. Se va organiza o tombola cu premii care constau in sticle de Coca-Cola de 0.5 L si telefoane mobile Samsung SGH F300.
     Ce se intampla cu capacele? Capacele colorate stranse vor fi utilizate in realizarea unei machete cu sigla proiectului. Vino sa o construim impreuna pentru ca numai impreuna facem lucruri mici, cu impact mare! Vom demonstra astfel ca oricare dintre cetatenii Timisoarei poate fi ECO, ca poate ajuta la protejarea mediului inconjurator prin implicare, prin actiunile de reducere, reutilizare si reciclare.
     ECO CLUB Timisoara este o organizatie nonguvernamentala a carei misiune este de a informa si a educa din punct de vedere ecologic cetatenii orasului nostru si de a colabora cu institutiile si autoritatile locale pe probleme de mediu. Noi ne dorim sa transformam Timisoara intr-un oras ecologic prin implicare, dedicare si stil de viata. Mentionam faptul ca nu suntem afiliati politic iar niciuna din activitatile noastre nu are caracter politic.

Momente din turneul din Canada pe care Paula Seling și Mihai Trăistaru îl au aceste zile.

 

Mi-e mai clar, putin, de ce Europa si America sunt din lumi diferite. Aseara am ramas la discutii cu Sasi si cu Raul si mi-au povestit despre greutatile pe care le au cei ce se muta peste ocean, incepand cu “home-sick”-ul, continuand cu goana dupa minimum de confort din visele apropiate de “american dream” si ajungand la acelasi “ce-ar fi fost daca…”. Sasi spunea ca nu e de dorit sa devii scalvul propriilor cheltuieli, sa fii obligat sa muncesti pe rupte ca sa acoperi niste imprumuturi pe care le-ai facut, decat daca esti sigur ca merita si ca treaba asta are o finalitate pe termen lung. In fine, pana mi se mai sedimenteaza ideile, am sa raman la a va povesti ce am facut ieri, in plimbarea cu limuzina.
Va rog sa nu luati asta ca o fitza de vedeta, acest drum ne-a fost oferit de un prieten al lui Raul, un domn din Maramures plecat de multi multi ani, care si-a deschis aceasta afacere de ceva vreme si s-a oferit sa ne faca un tur al orasului - un cadou pentru noi.
Ne-a povestit despre orasul subteran al Montrealului, aparut si din cauza frigului din iernile canadiene, despre autostrada cu multe benzi de sub oras. Din pacate nu am avut vreme sa vizitam si “taramul de dincolo”, dar m-am linistit zicandu-mi ca e tocmai bine sa-mi las placerea asta pentru proxima vizita care sper sa fie curand.
Prima oprire a fost in apropierea portului, intr-o piata unde in fiecare an mi s-a spus ca au loc manifestari artistice de toate felurile. In apropiere se inchiriau biciclete si m-am mandrit amintindu-mi ca in Bucuresti bicicletele sunt GRATUITE in sectorul 1! HA!
Am facut o tura pe pista de formula unu si, in dreapta, dincolo de raul Saint Laurent, se vedea un “fericit” care zbura pe o coloana de aer, in exercitiu de parasutism, cred, sau poate doar de placere,nu stiu. Oricum, aveam emotii pentru el pentru ca dadea impresia ca in secunda urmatoare o sa paraseasca spatiul amenajat si o sa se striveasca de ciment. Tot acolo am vazut o constructie inchisa intr-un balon de fier care nu stiu la ce folosea, dar era buricata ciudat, pe un deal, si nu am cum sa nu mi-o amintesc.
Am ajuns si la Casino unde am facut un tur scurt si nu mi-a placut din principiu, in primul rand pentru ca nu inteleg cum pot oamenii sa castige bani “doar asa”! Mie nu mi s-a intamplat niciodata. Da, stiu, nu catsiga toti, mereu, unii…niciodata, dar atunci care e treaba? In fine, daca printre voi se afla iubitori de senzatii in casinouri, mi-ar prinde bine sa inteleg, spuneti-mi…cum si de ce. Chiar ma intereseaza.
Am trecut de centrul funerar si de cimitirul “Cote des Neiges” unde m-am minunat vazand o parte a celor peste 1300000 de morminte unde nu se pun flori si nu se lasa lumanari aprinse(le stingi si le iei cu tine cand pleci).
Am vazut Universitatea din Montreal cu bila(mai mare decat cea a ASE-ului din Bucuresti). Constat ca unde exista o bila pe o universitate, oamenii se gandesc la acelasi lucru:-) . Dap, legenda “caderii bilei” este aceeasi si aici :-).
Ne-am oprit la Lacul Castorilor care am inteles ca este format in cosul unui vulcan. Era plin de pestisori rosii si negri ce urmareau piciorusele pescarusilor care-si faceau de lucru pe lac, langa ratele salbatice. E plin de veverite simpatice si de aer curat.

Pentru ca e deja tarziu si maine am spectacol la clubul "Black Swan", va las acum, va povestesc restul maine.
Buna dimineata, ma duc sa visez!

Ceva mai devreme am primit într-un mesaj o locație pe Cinemarx în care cineva a spus cîteva cuvinte despre filmul 2012. M-am apucat să citesc textul și de cîteva ori am început să zîmbesc, e un text interesant despre un film SF lansat de curînd. Am mai auzit de el, nu l-am văzut, dar mă gîndesc să mă uit la el (în funcție de timpul liber pe care-l voi avea, ca de obicei). Din punctul meu de vedere are o distribuție bună (Danny Glover, John Cusack, Amanda Peet, Oliver Prat, Woddy Harrelson și alții), un regizor cunoscut (Roland Emmerich), dar nu e decît un alt film care se folosește de teama unora că sfîrșitul lumii va sosi în curînd. Sfîrșitul lumii se întîmplă zilnic (la propriu și la figurat) pentru oameni din toată lumea, dar lumii nu-i pasă prea tare... în schimb trăiască filmele hollywoodiene care tratează subiectul.

Ceea ce m-a atras cel mai mult la filmul ăsta este titlul și faptul că se folosesc de calendarul Maya pentru a "prezice" un final apocaliptic al întregii lumi. La subiecte din astea mi-e greu să nu adorm pentru că le consider aberații, nu sînt decît rezultatul imaginației morbide a unora.

Da, în 2012 va avea loc o aliniere a planetelor, un eveniment foarte rar datorat mișcării Terrei în jurul Soarelui și a oscilației în jurul propriei axe (ciclul de aproximativ 26 de mii de ani care schimbă permanent poziția relativă a stelelor pe cerul terestru). Da, șiiiii? Au mai fost și altele în trecut, vor mai fi altele în viitor.

Pe de altă parte, calendarul maiaș a fost folosit cu cel puțin șase secole înaintea erei creștine. Este normal să începi să faci anticipat calendarul pentru o anumită perioadă de acum înainte, chiar și în epoca noastră. Nu cred că i-a dus mintea pe mulți să se gîndească că maiașii s-or fi plictisit să facă calendarul pentru mai mult de 2500-3000 de ani din momentul în care l-au alcătuit (este totuși, o muncă destul de complicată) și s-au oprit (mai precis: au făcut o pauză) la cel mai de seamă eveniment al acestor ani. Adică alinierea planetară din 2012. Ce naiba, au urmat o mulțime de generații în ultimele două milenii care să le continue munca... în ciuda celor cu imaginație morbidă și a năvălitorilor spanioli care au distrus și au furat tot ce au putut. Civilizația maya, poveștile și explicațiile lor care însoțesc calendarul devenit atît de vestit sînt un subiect fascinant de cercetare, vă sugerez să-l studiați înainte de a crede orice poveste hollywoodiană.

Astăzi se joacă încă un act din circul parlamentar de la București: guvernul lui Lucian Croitoru caută să primească aprobarea parlamentului. Rezultatul încă nu este cunoscut, dar se estimează ca fiind sigur faptul că nu o va primi.

Cred că mai sînt puțini cei care nu prea știu ce se întîmplă pe planeta România, și anume că guvernul a căzut în pragul alegerilor prezidențiale și că criza politică s-a adăugat crizei economice. Leul a scăzut în funcție de euro și dolarul american, datoria externă a României a crescut considerabil, iar banii de la FMI s-ar putea să întîrzie. Ã…ži de ce? Pentru că actualul președinte al țării și oamenii din jurul lui se agață de putere cu orice preț și doresc să o păstreze și pe mai departe. Nici restul politicienilor nu sînt cu mult mai prejos, pentru că își doresc puterea cu aceeași ardoare și ar face orice ca să o obțină. Din punctul meu de vedere singurii care pierd din toată vînzoleala asta sînt românii, ca popor.

Ce se întîmplă acum prin guvernul și parlamentul României este o dovadă excelentă că democrația are niște lipsuri considerabile și că în unele momente dă rateuri majore: lipsa de organizare și hoția își poate spune cuvîntul în lipsa unor conducători fermi. Dar se spune că democrația este cea mai bună soluție la ora actuală. Ei bine, eu zic că ar trebui să cautăm o soluție mai bună.

Discutam mai demult cu un prieten despre avantajele și dezavantajele republicii și monarhiei. Prietenul în cauză este adept convins al monarhiei și ar vrea să îi vadă pe cei din familia de Hohenzolern înapoi pe tron. În ultimii ani am ajuns să zic că monarhia s-ar putea să fie o soluție pentru problema politicii românești, dar cu siguranță nu îi vreau pe cei din fosta familie regală înapoi. Da, familia Hohenzolern a făcut lucruri foarte bune pentru țara asta, recunosc și respect asta, dar din punctul meu de vedere și-au pierdut orice pretenție pentru tron în momentul în care, în 1947, fostul rege Mihai a abdicat și a luat calea exilului. Cu siguranță se vor găsi oameni care să spună ca nu a avut de ales și că așa era conjuctura, dar astea-s doar scuze. Întotdeauna există o altă alegere, indiferent cît de rea pare.

Prin acest articol propun un nou referendum pentru români: preferați o republică sau o monarhie constituțională?

 

 

Momente din turneul din Canada pe care Paula Seling și Mihai Trăistaru îl au aceste zile.

 

(continuare)
Am coborat "dealul" si ne-am indreptat spre locul unde urma sa luam pranzul. Raul ne-a spus ca e un loc mai deosebit ce apartinuse, mult timp, unui evreu de origine romana care fusese pacalit de niste angajati si acum localul nu mai era al lui. M-a facut foarte curioasa si, revigorata la gandul ca o sa mancam, am reinceput sa iscodesc stradutele pe care ne miscam greoi, cu limuzina noastra. Am remarcat ca, desi de la stopuri plecam tarziu, nu ne claxona nimeni, ci masinile din spate asteptau rabdatoare sa demaram.
Cateva strazi mai incolo Raul a exclamat : "Haaaa! Uitati-va repede pe stanga, tipul ala ii face masaj clientului in mijlocul trotuarului! Ce tareeee! Vezi, asta imi place mie la Canada, poti sa faci ce vrei si nimeni nu se uita urat la tine! E o tara libera, oamenii accepta varietatea, diferentele in gandire, deosebirile intre oameni, fara sa judece!" Mi-am amintit, cu rusine, ca si eu, cu cateva zile in urma, ma uitasem ciudat la un baiat ce statea jos pe trotuar si-i ieseau in evidenta gaurile de la cercei mult marite cu niste discuri de lemn - ajunsesera la vreo 10 cm diametru (am mai vazut asta intr-un documentar despre traditiile unui trib african).

Am ajuns la Schwarts, restaurantul cu afumaturi si muraturi, locul pranzului nostru. Parea exact ca o alimentara de pe vremea lui Ceausescu, cu gresie pe jos, iluminatoare jerpelite, mese de fast food. Nu conteaza, ne era foame si noi nu avem" figuri" in cap :-). Am comandat repede specialitatea casei- sandwich cu smoked meat, salata de varza si muraturi si, cat am asteptat sa ni se aduca, am vazut ca la casa era mereu coada, oamenii intrau, cumparau si luau la pachet acelasi sandwich pe care il comandasem si noi si, dupa ce ne-a adus si noua mancarea, am inteles de ce era atat de plin. L-am intrebat pe Raul de ce nu se straduiesc proprietarii sa faca ceva mai luxos, mai frumos, si mi-a zis ca ei sunt altfel, nu-si doresc sa arate ca majoritatea restaurantelor tip fast food de pe continent.Ei exista din 1928 si vor sa fie la fel ca atunci.
Dupa masa ne-am plimbat prin oras si apucasem sa ma supar pe tocurile mele cand ne-am intalnit cu "Ratatouille" - un soricel alb cu negru cu o mare dorinta de a trece strada printre masini. Teama de a nu-l vedea strivit ne-a facut pe toti sa topaim dupa el pana am reusit sa-l prindem si sa-l punem in iarba.

Am trecut pe langa Muzeul National de Arta Contemporana si mi-am amintit de Festivalul de Jazz de la Montreal, de debutul Dianei Krall care avea o poza pe un perete imens, luminat, alaturi de alti artisti de jazz. Sa nu uit sa iau bilete, Diana vine la Bucuresti toamna asta.
Am mers mult, am facut poze miscate pentru ca nu mai era lumina si am intrat intr-un pub unde am avut discutia despre oamenii care aleg sa-si cumpere un anumit lux cu riscul de a plati la el, cu greu, multi ani. Cineva pe facebook imi spunea ca gresec cand spun lucrurile astea. Te rog, reciteste ce am scris pentru ca vei vedea ca am spus ca NU E DE DORIT sa faci asta, mai ales daca asteptarile tale sunt altele. E alegerea fiecaruia si, vazand business-urile romanilor din Canada, inteleg ca stiu ce vor, majoritatea. Cum spuneam azi dimineata, sunt ...mandra de ei :-).
Discutia ar putea fi purtata in felul urmator: de exemplu, pentru un artist care se stabileste peste ocean pentru a-si construi cariera, o slujba full time luata DOAR pentru a plati toate acelea poate insemna sfarsitul carierei. Daca esti medic si ai un venit stabil evident ca iti calculezi ratele pe cati ani vrei si nu vei avea stresul platilor luna de luna.

Joi am fost la Niagara!!!Wow din nou! Ma mai duc azi, de fapt sunt pe picior de plecare!
Voiam sa va spun pe scurt si despre vizita de joi: am plecat in graba de la Toronto, impreuna cu rudele mele dragute, stabilite de peste un an, in Canada. Era soare si frumos si pe stanga se vedea lacul Ontario cu cativa stabilopozi ca la Marea Neagra. CN Tower si cladirile din jur ieseau in evidenta in departare ca niste bolovani .
Dupa trei sferturi de ora de mers a inceput potopul, ne-am pomenit cu un mare nor ca o placinta gri deasupra noastra din care a inceput sa ploua , sa ninga, sa cada grindina si m-am amarat de ghinionul pe care-l aveam: "Nu e vreme de Niagara, nu va fi curcubeu. In fine! Acuma daca tot ne-am apucat, sa mergem pana acolo!" , mi-am zis.
Cand am ajuns mi-a inghetat mana pe aparatul foto si m-am dus sa ma incalzesc in gift shop. Nici nu mi-am dat seama cand s-a inseninat din nou. Partea buna era ca turistii se speriasera de vremea rea si era aproape gol.
Nu am intrat sub cascada atunci pentru ca m-am gandit sa-mi las placerea asta pentru azi.
A fost foarte simpatic unchiul lui Radu care, in timp ce ne indepartam de Niagara, a spus "Cate anotimpuri am prins noi in aventura asta"
Revin cu amanunte, despre Niagara. Buna dimineata!

Momente din turneul din Canada pe care Paula Seling și Mihai Trăistaru îl au aceste zile.

 

In sfarsit am reusit sa dorm dimineata ca un om normal, pana dupa 9, fara sa fac ochi ca popandaii pe la 4, 5 (asta pentru ca in tara, atunci, e ora 12-13 si... dorm eu dorm pana tarziu, dar nici chiar asa)
Nu am avut de unde sa va scriu, am fot tot in miscare. Imi pare rau. Acuma o sa incerc sa imi amintesc lucruri de cand v-am scris ultima data.
Eram pe drum spre probe si eram stresata. S-a dovedit ca nu aveam de ce: la sala era un domn sunetist care mi-a spus din start sa nu-i spun domn ca se simte batran, apoi au fost cele mai scurte probe de sunet pe care le-am facut vreodata pentru ca, dupa nici o jumatate de ora, trupa a inceput sa sune CD (trupa formata din Raul Dudnic - bas, Sasi - chitara, Cornel - clape si Radu – tobe). Apoi am stat sa repetam putin pentru ca noi cantam impreuna pentru prima data. Mi-a placut mult de baieti, asa ca am gasit pretextul ca vreau sa mai “fixam” repertoriul, ca sa mai cantam impreuna, ma simteam bine si aveam chef sa cant.
Seful adjunct de sala era un domn mai in varsta, armean, intr-un costum impecabil, care se plimba de colo-colo si mi-a spus de Nadia Comaneci: “There will never be another like her”. A fost dragut, atent si dornic sa ajute cu orice.
La finalul spctacolului s-a bucurat sincer: “I’m so proud of you” , ca si cand as fi fost nepoata lui, sau a unui prieten, parca ne-am fi cunoscut de o viata. A fost simpatic. S-a bucurat ca poate sa-mi scrie pe mailul pe care i l-am lasat.
Publicul de la Toronto a fost cald si entuziast, ne-am imprietenit repede si am cantat impreuna. Spectacolul s-a terminat in jur de ora 23.oo si am fost rupti de oboseala dupa aceea.
A doua zi am plecat la Montreal. Eu am asteptat cu nerabdare vizita aici pentru ca acest oras are un aer mai special, o “fata” diferita de cea a oraselor de pe continentul american. E un oras mai prietenos, mai stilat, cu o personalitate aparte. Din ce imi aminteam, pe unele strazi te simti ca la Paris.
Am ajuns cu trei ore inainte de spectacol si eram… exact: stresata, stresati ca nu vom termina la timp.
Cu mai putin de o ora inainte de inceperea spectacolului am finalizat probele de sunet si publicul incepea sa vina. Paul Nanca a spus ca spectacolul asta a avut lumini minunate: “ziceai ca esti la un mare concert” :-). Concertul nostru a fost mai mic, am terminat, cu tot cu bis si cu Clopote Albe cantata cu Mihai fara repetitii, pe la 22.30.
Mai tarziu, dupa ce ajungem din nou la Toronto, va scriu despre turul cu limuzina de ieri, despre soricelul pe care l-am gasit pe trotuar si pe care l-am fi luat acasa, despre orasul subteran, crematoriul, lacul cu castori.
Acuma ma duc la micul dejun. Radu ma grabeste ca vrea sa-si cumpere un obiectiv.

Pa

Ieri a fost o plină din punctul de vedere al circului politic românesc. Pentru început, de ieri avem un nou prim ministru desemnat de Traian Băsescu și anume pe primarul sectorului 3 al Bucureștiului. Decizia a fost luată după dialogul cu partidele naționale, sau așa susțin ei, iar numele este Liviu Negoiță. Este evident că PNL-ul, PSD-ul și minoritățile naționale au refuzat să-l susțină, continuînd să-l susțină pe primarul Sibiului. Iar circul continua... Lucian Croitoru a picat zilele acestea la examenul parlamentului, iar Liciu Negoiță va face foarte probabil același lucru.

Practic, numirea acestuia are un singur scop: de a cîștiga timp pînă la alegerile prezidențiale. Iar după aceea va urma probabil potopul... sau cel puțin așa este planul unora. Totuși, nu pot să nu remarc că luna viitoare se vor împlini 20 de ani de la ultima revoltă populară din  România. Silviu Brucan estima că România va avea nevoie tocmai de 20 de ani pentru a-și reveni după perioada comunistă... dar nu a prevăzut criza economică și politică de acum, nu avea cum. Un ciclu este pe cale să se încheie, iar altul o să-i urmeze curînd. Rămîne de văzut cît de sîngeroasă va fi tranziția dintre ele și dacă clanul Băsescu îi va supraviețui.

Ziua de ieri s-a încheiat cu o fază tare, la emisiunea lui Mircea Badea. Da, e vorba de În gura presei de pe Antena 3. Mircea a preluat o discuție de-a Elenei Udrea cu Robert Turcescu cînd aceasta a intrat în direct în timpul zilei de ieri la emisiunea pe care Turcescu o are la Realitatea FM. Femeia nu s-a prezentat, iar cînd a fost recunoscută și întrebată dacă chiar era Elena Udrea a declinat, spunînd că era doar o admiratoare a ei (a propriei ei persoane). În plus, a început să înfiereze manipularea la care sînt supuși românii cînd vine vorba de Băsescu și să îl laude pe actualul președinte. Hilar, nu? \"\" Cîtă minte trebuie să ai ca să faci așa ceva? Eu am început să rîd ascultînd pentru a doua oară discuția (a avut grijă Badea să fie repetată), sînt sigur că reacția a fost una foarte comună.

Mircea Badea nu a mai prezentat emisiunea "În gura presei" pe Antena 3 în seara asta... așa cum a precizat pe jurnalul personal, e prea răcit ca să mai meargă în emisiune. Ã…ži-a făcut niște analize și e consemnat la pat, în ciuda scîrțîiturilor datorate frisoanelor, și e probabil să mai lipsească cîteva zile bune. Partea proastă e ca am aflat de asta de-abia după ce m-am holbat (e cam impropriu zis asta pentru că lucram la o pagină web în timp ce ăia își depănau ideile la tembelizor) la niște persoane din emisiunea Sinteza Zilei vreme de... cîteva minute bune.

Pe de altă parte, mulți susțin că bărbații e porci, unii afirmînd că Badea excelează uneori în acea ipostază, dar nici măcar gripa porcină nu s-ar atinge de o persoană energică ca și prezentatorul emisiunii-pamflet. S-ar speria prea tare de tirada de vorbe cu care ar fi întîmpinată și ar pleca mai departe amețită. Totuși, gripa care-l poartă pe Mircea Badea de ceva vreme nu s-a dat dusă atît de repede. Deocamdată.

Sînt sigur că Traian Băsescu, "preferatul" lui Badea din ultima vreme, a avut o seară proastă pentru că nu a mai fost pomenit la televizor într-o emisiune urmărită de mulți... sau cel puțin așa le-ar place să creadă unora.

Într-un cuvînt: însănătoșire grabnică pentru prezentator. Îi urmăresc emisiunea de cîte ori am ocazia. În ciuda greșelilor de conjugare (ne simtem în loc de ne simțim, de exemplu) și a unor greșeli (explicabile) în legătură cu unele subiecte despre care a discutat de-a lungul timpului, e amuzant și spune unele lucruri bune.

User Rating: / 0
PoorBest  
Știință și tehnologie - Știință, ficțiune, fantastic și benzi desenate: 0 out of 5 based on 0 reviews.